„Nu vreau să mă gândesc la câștigarea titlurilor și la păstrarea primei poziții în clasament…vreau să evit să pun presiune pe mine. Am făcut acest lucru când am zis că vreau să câștig turneul de la Roland Garros și nu a fost benefic. Întotdeauna m-am bucurat de tenis și am savurat jocul în afara competiției, dar toate discuțiile din ultimele luni despre recorduri și performanțe au adus prea multă presiune asupra mea. Asta nu înseamnă că nu mai vreau să contribui la acest sport, dar nu vreau să joc tenis doar pentru a câștiga trofee. Evident că dacă aceste succese vor veni, le voi primi cu brațele deschise”, a declarat Djokovic.
Novak Djokovic (29 de ani) are 12 trofee de Mare Șlem în palmares, două dintre ele fiind câștigate în acest an (Australian Open și French Open). De la jumătatea sezonului, tenismenul sârb a înregistrat o scădere dramatică a formei sportive. Printre înfrângerile surprinzătoare se numără cea împotriva americanului Sam Querrey, în turul trei la Wimbledon, și cea împotriva argentinianului Juan Martin del Potro, în runda inaugurală a Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro.
Miercuri, Djokovic a anunțat că nu va participa la Openul Chinei, de la Beijing, din cauza unei accidentări la cot, care îi dă mari bătăi de cap încă din finala de la US Open, pierdută în fața elvețianului Stan Wawrinka. „Sunt într-o vacanță activă în Serbia. Următorul meu turneu este Masters-ul de la Shanghai. Am suferit o accidentare minoră, dar care se poate dezvolta într-o problemă de lungă durată, dacă nu voi gestiona situația corect. Sunt aproape de forma fizică maximă, dar accidentarea îmi afectează serviciul”, a precizat Djokovic, citat de Reuters.
Liderul clasamentului mondial ATP a declarat de multe ori faptul că efortul în turneele de Mare Șlem îl epuizează mental și fizic, ridicând semne de întrebare cu privire la capacitatea sa de a egala recordul elvețianului Roger Federer, de 17 turnee de Mare Șlem.